Programul educațional Ajungem MARI a demarat o nouă campanie de înscrieri pentru voluntari care să le fie alături copiilor din centrele de plasament, apartamentele și căsuțele de tip familial. Doritorii, care vor face activități online alături de tineri timp de șapte luni, se pot înscrie până pe 26 septembrie.
Iuliana Baciu-Ersen, din Râmnicu Sărat, Buzău, este cadru militar în rezervă. Are 57 de ani, iar de trei ani este voluntar în programul Ajungem MARI. A povestit cum a devenit voluntară și cum a schimbat-o pe ea această experiență.
„În ziua în care am împlinit 40 de ani, am primit rezultatul unei analize. Erau vești proaste. Atunci a fost momentul când am realizat că e posibil să nu mai am timp să fac ceea ce visam, lucruri pe care le tot amânam. După un an de chimioterapie, boala a dispărut, așa că am desenat în minte lista de dorințe pentru sufletul meu. De atunci am aniversat fiecare an trecut cu câte o dorința împlinită: am sărit cu parașuta, am călătorit, am luat permisul pentru motocicletă, am călărit. Aveam copii, construisem o casă, plantasem un pom, mai lipsea să fac ceva care să conteze în viața cuiva. Așa am ajuns să fac voluntariat. Prima experiență a fost prin prietenii mei, motocicliștii de la o organizație umanitară, alături de care am turnat fundațiile a 40 de case, în Bacău. Câteva săptămâni la rând îmi venea să cânt și să dansez tot timpul. Adormeam și mă trezeam cu o stare de bine cu așa de mare intensitate pe care niciuna din dorințele împlinite nu mi le-a dat. Atunci am simțit nevoia să fac ceva pe termen lung și nu doar câteva zile pe an.
În scurt timp a apărut o campanie de recrutare pentru voluntari Ajungem MARI și am aplicat grație încurajărilor copiilor mei. Când am fost la interviu și am văzut mulți studenți, mă gândeam că nu mă acceptă pentru că eram mai în vârstă decât ei. Dar le-am spus intervievatorilor că o să fac cum am făcut cu copiii mei de acasă și mi-am câștigat locul.
Direcția de protecție a copilului găzduiește copii aflați în dificultate în căsuțe în care sunt băieți și fete de mai multe vârste. Fiecare căsuță are educatori de zi și de noapte – nu rămân singuri niciodată – și bucătar, iar o asistentă medicală poate interveni în caz de nevoie. Copiilor nu le lipsește nimic material – primesc îmbrăcăminte și chiar și bani. Dar ei au alte nevoi, pe astea încercăm noi, voluntarii din programul Ajungem MARI, să le acoperim. Au nevoie de sprijin, de îndrumare. În prima zi ca voluntar am avut emoții mai ceva ca în prima zi de școală. Când am ajuns în căsuță, teama mea cea mai mare era că, din dorința de a le face bine, să nu fac ceva greșit. Nu eram sigură pe mine, nu știam dacă e bine pentru ei. Dar nu am fost niciodată singură. Am avut mereu suportul colegilor voluntari, care au împărtășit din experiențele lor la întâlnirile lunare, a membrilor programului sau a specialiștilor cu care am făcut traininguri. Psihologul programului ne învăța cum să gestionăm problemele emoționale ale copiilor, un expert ne-a explicat cum să identificăm cazuri în care o fată ar putea fi în pericol de a cădea victimă traficului de persoane, la începutul pandemiei un jurnalist ne-a făcut un training despre siguranța online.
Și copiii participă la tot felul de cursuri și activități. De exemplu, în pandemie au avut mare succes cursurile online de dezvoltare personală prin teatru și cel de canto. Câteva asistente au susținut un curs de educație sanitară, eu i-am învățat despre securitatea online și noțiuni de educație financiară. Am fost și la piscină acum două săptămâni cu ei, iar pentru weekend am făcut rost de invitații la teatru și la film. Am mai făcut și excursii, acum încercăm una ori la București, ori la Brașov. De trei ani, lunea, la ora 16, eu sunt la căsuță și ei sunt pe geam, mă așteaptă. În trei ani au crescut copiii, dar simt că am crescut și eu. Am învățat cu ei lucruri noi, am participat la cursuri ca să pot ține pasul cu ei, a trebuit să citesc mai mult și să mă documentez ca să le pot răspunde la întrebări. Am cunoscut oameni noi, deschiși la minte, tineri care mi-au dat încredere în mine. Am văzut că e loc pentru fiecare, orice mână de ajutor e bine venită, orice abilitate își poate găsi utilitatea. La 17 ani după ce am deschis lista de dorințe, acum trec pe ea planuri pentru copii, la ce cursuri îi înscriu, cine are nevoie de pregătire, unde mergem în vacanță. Emoția întâlnirii cu copiii încălzește inima oricui. Orice pas făcut alături de un copil înseamnă un viitor adult echilibrat, încrezător în el și în cei din jur, lucru de care ei au mare nevoie. Cu cât mai mulți voluntari, cu atât mai mulți astfel de adulți”.